Frecvent intaresc ochii si mi-e frica poate pentru ca unele porti au ramas deschise si ma privesc si cei care ma stiau,nu cu multa vreme’n urma…sau poate ca tin mult la reactii,ca daca am un obiectiv imi ud cu stropitoarea parerile si ma las purtata de puterea omului, sa scoata la iveala ce are mai bun ,sa se descopere si sa descopar la randul meu.Cand vorbesc mult n-am neaparat ceva clar de zis ,doar cand stau pierduta in colturile din rame nu mai sunt in stare sa spun decat ce vrei sa auzi : ca Te iubesc omule… gata , sunt de toata isprava,mi-ai inecat ochii in ai tai si daca ma judeci eu stiu ca vina nu-mi apartine, si uite …ca in loc sa-i spun soarelui sa-mi puna o vorba la tine, nu mai sunt in stare de nimic si m-am ratacit printre idei,ce tot frec timpu’ nici eu nu stiu… unele zile chiar sunt obositoare si unele momente chiar sunt excentrice. Totul se petrece in cateva secunde si parca as stii scopul de-o viata,totul e un zambet fara noima ,nimic din ce ai putea sa intelegi nu are un final pentru mine , pururi o sa am primavara in oase, in sange , in toata fiinta, in success si ratare.Am inima pecetluita in istoria sentimentelor,altceva n-am.Privirea mea nu mai poate sa patrunda in adanc cand e dezorientata,si isi foloseste smaltul clapaug infinit.
Spune-mi tu ce sa-ti mai vorbesc cand sunt ca si intreg fir de cuget?ai cladit noptile ,tu chip de ceara … ai sfaramat santul dintre doua lumi diferite,ai opus rezistenta starii generale de dinaintea erei mele,ai retras convorbirile inutile facand cea mai importanta mutare in invalmaseala ce ma definea.De unde sa stiu eu cum si ce se intampla , eu aprob starea de acum fara vre-un ifos estetic. Nu stiu de mine, poate chiar te simt aproape… Esti comoara care mi se dezlantuie in vise.
Stationarile neplanificate in fata ta sunt clipe perfecte pentru a le manji prin cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu