miercuri, 23 iunie 2010

si ploua ploua...ploua

Fug printre sperante , impliniri, incredere, curaj, si ajung devreme… la micul meu spatiu de liniste, veche scara somnambula patata de iluzii si dezamagiri unde visul se pastreaza , e intact dar atat de lenes… toate comediile sunt vii atasate de filele care-mi tin companie.
Cand speranta isi ia lichidarea ,moare sensul verii… multe s-au spus ,multe s-au facut iar acum monotonia cere avansul ,iar daca acu e greu sa-i platesc ,cand va urma plata va trebui sa-mi caut ceva giranti capabili.
Cativa sustinatori au aparut pe cer si isi trimit armatele sa-mi vesteasca linistea. Deodata se aud strigate de durere,soldatii Terrei sunt suparati, afara e potop iar ei aveau planuri… Ahh… stropii mei au invins minutele arzatoare, asudarea a capitulat, mahnirea s-a inmuiat, disperarea a aplaudat
… dar scara.. heei.. s-a apalat de pasii repezi si jucausi si e trista.. da.. e atat de trista… aerul e bland, copacii mi-au facut cu ochiul iar funzele si-au spalat pacatele. Iar eu cateodata, chiar imi amintesc ca aiureala mi-a blestemat zilele.

Acum ce urmeaza e usor de inchipuit…

vineri, 18 iunie 2010

Dor dur dus

Chemarea abundenta revigora visul si il facea curajos, erau gandurile diminetii ,placi fine in minte vopsite in nuante aprinse,magicienii ideilor,luptatorii universului simplu castigau in zilele bune.
Azi diferit.
Azi s-a incheiat etapa luminoasa aparuta asta-iarna , ianuarie,frig, apropieri sclipitoare.
Azi dor de mine.
Azi mi-as fi dorit sa port cu mine sufletu’ ala misterios ,privirea aia calda, miscarile umerilor golasi si zambetul galagios.
Azi as fi vrut sa spun lumii ca sunt pregatita sa urc pe scari la etajul blandetii
Doar ca…
Azi ,dezamagirea si-a facut aparitia ,a invins.
Azi am pierdut …
…m-am pierdut
Azi sunt franta
Inca o data… dezordine ,uitari,mirari,lacrimi…

Inca o data ,copilul care si-a pierdut increderea are nevoie sa dispara.

La revedere.


Asculta mai multe audio Muzica

joi, 17 iunie 2010

Strainul din poza

Copilul vatamat de iluzii parea ca isi cunoaste purtatorii de cuvant.
Era mult prea mic sa aibe permisiunea de a sti despre ce e vorba.
A cautat ,a gasit, a trecut…
Avea de memorat biletul de la o doamna in varsta ,si cum nimeni nu era prin preajma si-a uitat scopul si a inceput sa ravaseasca unde nu avea permisiunea. A dat cu mana fragila peste chipurile nealterate si rosiatice ale unor oameni partial cunoscuti , [ avea capacitatea de a pastra amintirea atitudinii, nu retinea ridurile , nici macar nu le gasea rostul]. S-a intrebat de ce si cum se face ca strainul acela se intelegea atat de bine cu fiinta care ii aducea bomboane cand era bolnav, a impaturit intrebarile si a pornit in calatoria fascinanta din sertarul ascuns si rugator, privea uluit la strainul care ii semana atat de mult , a vizitat intr-o clipa toti anii pierduti , mutati intr-un sertar mult prea ingust, calmati ,racoriti de lacrimile celei mai dragi persoane , stia ca se intamplau lucruri caudate de fiecare data cand se apropia cineva de coltul fermecat cu tristete , se imbatau porii iar visele desfigurate doar atunci se intregeau..
Era mult prea mic, umbra nu ii purta sacul ingrijorarii, nu intelegea nimic , de ce simtea ca iubeste strainul nefericit ? ar fi vrut sa imbratiseze gramada de hartie , sa ofere stropul de luciditate momentului..
A mirosit parfumul fericirii care a avansat in inima .
Poezia .. rolul.. era tarziu , timpul a trecut , trebuia sa memorize, pentru a le insira candva..