Sete,doruri,rani vizuale,constrangeri,repulsie,amutire...
cineva apropiat ma'ntrebat daca am avut momente in care sa ma simt prost in sensu' ca juri sa tii aproape,crezi ca tot ce faci e bine si iti dai seama intr-un tunet ca n-a iesit decat invers,ca promisiunile sunt cele care au adus belele, ca ti-ai dat butoiul de sinceritate din ochi si te-au cuprins rafale de lacrimi... nu ma abat de la regula.Chiar in seara aia imi omoram somnul si nu reuseam sa inteleg cum am reusit sa ma distrug in asa masura , intr-o maniera eleganta, imi dizolvam increderea in sifonul devotat dar cu arome straine ce imi propulsa mintea spre dezolanta. Omule,o fi posibil sa traiesc eu,ochii mei si seninatatea in acelasi spatiu?... pierd aerul da' cine sa fi fost copilul naiv daca nu eu , cum am putut sa dau ochii cu tarfa melancoliei si sa-i infatisez bucuroasa intensitatea cu care traiam, crezand ca e vreo craiasa a sigurantei.Cat mi-am consumat fortele si in ce hal am injectat idei ca e doar in mintea mea tot ce se intampla, sa ma dau afara din camera , sa respir realitatea, sa modific inchipuirile, tare mi-as dori sa-mi scriu fericirea...imprejurarile refuza dreptul asta pt. moment.Duce usor spre ireal, dar traiesc cu plasturii de nadejde, i'oi fi avut dintotdeauna sau i-am capatat de la timpul in care am crezut... important e ca nu o sa ma lipsesc de propria mea reactie afectiva niciodata. Nu mai ma vad in situatia in care as depinde total de ceva.
As intoarce timpul doar sa mai vad inca o data cum saream de orice piedica!
Si intristarea e usuratica,pleaca ea odata si odata.Ma mir cat de rapid trec de la o stare la alta, chiar devine prosteasca deplasarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu