Merg aiurea pe unde primesc cate un zambet .
Dorm in amiaza unei zile de sambata doar ca sa visez frumos si pentru a-mi castiga o zi mai buna ,cate-un film apoi fuguta in biata si neinteleasa mea patura fugarita de culorile aprinse care si-au facut veacul pe ea.Ochii sunt deschisi, in ei lacrimile nesatule iau forma unui gelatinos spirit,impinse una in alta, nu le mai dau voie sa-si indeplineasca rolurile, le promit eliberare doar cand o sa fiu constienta de tot ce se intampla cu mine. Instantaneu pun zavor micilor si obositelor mele pleoape si hoinaresc prin ganduri ca un copil ce nu-si gaseste raiul ,lovit din prea multe parti, transformat intr-un demon buimac,speriat in care doar chipul adevereste intrega esenta.Misun prin valtoarea si noroiul din care i-au nastere nuferii dar e prea frig acum,prea multa ceata sa disting stelele topite de febra viselor, dar in straina mea umblare simt cum ceva prinde viata sub talpile infrigurate…ma ridica si ma lasa,ma biruie dar nu-mi da voie sa mai cad,in genuchi continui usor si spre surpriza mea trec din noroi pe beton. Tot inainte,niciun sentiment,perfect beton si umbra unui adapost,totul la locul lui si totusi imi oboseste mintea si sufletul. Un duet al fantasmelor se-aude si inca mai caut… ce caut? Caut doar sa trec peste toate fara sa ma destram.
Drumul searbad nu elibereaza pe nimeni
... si e inca frig
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu