Strainul din poza

Copilul vatamat de iluzii parea ca isi cunoaste purtatorii de cuvant.
Era mult prea mic sa aibe permisiunea de a sti despre ce e vorba.
A cautat ,a gasit, a trecut…
Avea de memorat biletul de la o doamna in varsta ,si cum nimeni nu era prin preajma si-a uitat scopul si a inceput sa ravaseasca unde nu avea permisiunea. A dat cu mana fragila peste chipurile nealterate si rosiatice ale unor oameni partial cunoscuti , [ avea capacitatea de a pastra amintirea atitudinii, nu retinea ridurile , nici macar nu le gasea rostul]. S-a intrebat de ce si cum se face ca strainul acela se intelegea atat de bine cu fiinta care ii aducea bomboane cand era bolnav, a impaturit intrebarile si a pornit in calatoria fascinanta din sertarul ascuns si rugator, privea uluit la strainul care ii semana atat de mult , a vizitat intr-o clipa toti anii pierduti , mutati intr-un sertar mult prea ingust, calmati ,racoriti de lacrimile celei mai dragi persoane , stia ca se intamplau lucruri caudate de fiecare data cand se apropia cineva de coltul fermecat cu tristete , se imbatau porii iar visele desfigurate doar atunci se intregeau..
Era mult prea mic, umbra nu ii purta sacul ingrijorarii, nu intelegea nimic , de ce simtea ca iubeste strainul nefericit ? ar fi vrut sa imbratiseze gramada de hartie , sa ofere stropul de luciditate momentului..
A mirosit parfumul fericirii care a avansat in inima .
Poezia .. rolul.. era tarziu , timpul a trecut , trebuia sa memorize, pentru a le insira candva..