Fug printre sperante , impliniri, incredere, curaj, si ajung devreme… la micul meu spatiu de liniste, veche scara somnambula patata de iluzii si dezamagiri unde visul se pastreaza , e intact dar atat de lenes… toate comediile sunt vii atasate de filele care-mi tin companie.
Cand speranta isi ia lichidarea ,moare sensul verii… multe s-au spus ,multe s-au facut iar acum monotonia cere avansul ,iar daca acu e greu sa-i platesc ,cand va urma plata va trebui sa-mi caut ceva giranti capabili.
Cativa sustinatori au aparut pe cer si isi trimit armatele sa-mi vesteasca linistea. Deodata se aud strigate de durere,soldatii Terrei sunt suparati, afara e potop iar ei aveau planuri… Ahh… stropii mei au invins minutele arzatoare, asudarea a capitulat, mahnirea s-a inmuiat, disperarea a aplaudat
… dar scara.. heei.. s-a apalat de pasii repezi si jucausi si e trista.. da.. e atat de trista… aerul e bland, copacii mi-au facut cu ochiul iar funzele si-au spalat pacatele. Iar eu cateodata, chiar imi amintesc ca aiureala mi-a blestemat zilele.
Acum ce urmeaza e usor de inchipuit…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu